Totul despre …


HEEI! Toata lumea suntem “EU” din nou.

Am sa postez cateva “ciorne” ce au fost scrise in ianuarie 2009 si respectiv iunie 2009 si continuam cu postari noi. Am sa le las incomplete deoarece ideea de atunci acum imi este straina.

Postare din iunie 2009:

Am fost criticat si “condamnat” ca nu mai scriu pe blog. Asta nu inseamna nici lipsa de interes deoarece acest blog va fi de fapt un motiv de a se rusina in fata prietenelor lui la adolescenta (iar pentru asta merita tot efortul), si nici ca-l iubesc mai putin … pur si simplu timpul trece din ce in ce mai repede si cand se termina ziua realizezi ca nu mai stii cand a inceput.

Pustiul creste si creste si creste, iar pe zi ce trece te uimeste cu minunatiile facute de el care privite in ansamblu sunt lucruri marunte chiar minore dar pentru el sunt cele mai mari realizari. Il incurajam sa le faca chiar daca uneori sunt tampenii dar aceste lucruri marunte il fac din ce in ce mai simpatic.

*A avut primul contact cu o persoana de sex opus sau cucerire mai bine zis (mai mare cu 2-3 ani ca el) si a fost foarte simpatic sa vezi priviri ascunse, gesturi sincere si o atingere de manuta nascute din curiozitate … (si cat de simpatic a fost gestul Cristina cu privirea aruncand fulgere mai avea putin si o batea pe saraca fetita , iar eu ii tineam galerie fiind foarte mandru de realizarea lui BINENTELES).

Mersul in picioare la incercat cu ceva timp in urma acum deja il perfectioneaza, luandu-si cazaturile de rigoare fara sa mai aiba vreo parte a intregului corp nelezatan (cele mai dureroase par sa fie cazaturile in fund).

Si-a luat si sperieturile varstei incercand toate grozaveniile din lume (ultima fiind cand a incercat sa traga ligheanul in care i se sterilizeaza diversele lui si bineteles ca si-a dat cu el in cap si si-a pus toata apa pe el fiind socat de faptul ca premergatorul care era cel mai bun prieten al lui pana atunci deodata devenise o capcana ce il impiedica sa fuga cat mai departe de locul accidentului si de ligheanul cel rau).

Cat ne plangeam noi ca nu este afectuos in ultima perioada a inceput sa ceara in brate, sa te prinde de gat cand te apleci la el, sa stea sa-l pupi si chiar sa ridice capul sa-l pupi pe gat (locul lui favorit unde moare de ras daca o faci), sa ceara sa te joci cu el … devine din ce in ce mai simpatic si profitor bineteles.

Singura lui problema (in continuare) este ca nu prea ii place mancare si inca nu am reusit sa gasim o solutie sa-l convingem ca este foarte important pentru el sa manance  ……

 

 

Postare din Ianurie 2009:

Dupa o saptamana in care Vlad manca in reprize dese si scurte, plangea la absolut orice, voma destul de des, uneori avea si scaune moi, cand dormea linistit dormea dubios de mult si in care binenteles ca medicul pediatru ma inebunit cu colicii lui la orice (vesnica intrebare Medicul: Isi freaca picioarele?; Gabi: Da!; Medicul: Sunt colici, la revedere!) am descoperit “america”!

Saracutul a luat in spital la maternitate o “ciuperca” ce ia cauzat o stomatita aftosa care la sugari este destul de dureroasa.   ……

Ce repede trece timpul … parca ieri am scris in ultimul articol “2 luni (ieri)” iar maine face 4 luni.

Nu imi pot imagina cum pentru el astea 4 luni de zile reprezinta o viata intreaga.

Am zeci de intrebari la care nu imi voi gasi niciodata raspunsuri: ce amintiri a inmagazinat de pe o zi pe alta in astea 4 luni si de ce le va uita? ce il face sa persevereze in incercarile de comunicare cu noi, adica vede pe zi ce trece ca tot nu reuseste …  de ce nu renunta? daca toti copii sunt niste ingerasi de ce viseaza urat? astea sunt doar 3 din zecile de intrebari ce imi rascolesc mintea.

Oricum este un tip foarte simpatic. Am simtit de mic resposabilitatea cresterii unei fiinte avand animale domestice dar el este altceva … in prima faza te astepti sa fie o chestie care mananca, isi face nevoie si doarme si astea pana creste destul de mult cat sa-si permita efortul de a incerca sa vorbeasca, sa se ridice in fund, sa mearga … dar nu el este o persoana din prima zi, are personalitatea lui, toanele lui, poftele lui, cerinte si placeri dar stie sa te si rasplateasca cu cat de putin poate el … un zambet … dar pentru el este tot ce are mai scump.

Scriu si in acelasi timp intrebari imi vine in minte: de ce crestem si uitam valoarea unui zambet, de ce uitam sa ne bucuram si la lucruri simple cum ar fi zambetul din ochii unei fiinte ce inca nu a aflat ce inseamna ipocrizia si minciuna, o fiinta ce te iubeste pentru ca ii esti aproape, pentru ca vocea si chipul tau ii sunt cunoscute, ca ii alini durerile la pieptul tau sau ca-l linistesti cand ii vorbesti la ureche … il simti cum pulsul i se accelereaza, respiratia este din ce in ce mai rapida si sacadata, pupilele i se dilata si se uita intr-un loc fix panicat iar tu ii pui mana pe cap, il privesti in ochi, ii zambesti si simti cum se linisteste si iti zambeste si el … esti langa el si pentru el altceva nu conteaza … de ce crestem daca toate astea ajung sa nu mai existe ca valori in mintea noastra si nu ramanem mici sa ne bucuram de ele la nesfarsit …. iti ramane un nod in gat  si iti dai seama ca toate astea se datoreaza noua si ca suntem niste fiinte supraevaluate datorita faptului ca suntem in varful piramidei si nu ne permitem sa ramanem la acel stadiu ce acum il consideram inocent si inconstient, iar atunci reprezenta viata noastra. Pana mai ieri nu exista nevoia de a avea cea mai frumoasa masina, nevoia de avea cea mai mare casa , nevoia de a avea cea mai frumoasa iubita si nu consideram ca fericirea este de fapt o viata lipsita de griji … pana mai ieri totul se rezuma la fericirea din sufletul tau nu in ochii celor din jur.

Il invidiez sincer … si am sa incerc sa-l fac sa-si pastreze aceea inocenta si inconstienta din primele zile cat mai mult cu putinta … sa fie fericit pentru ca merita si va recomand si voua sa faceti la fel … nimeni nu merita sa creasca dar daca tot este inevitabil sa fie cat mai greu si sa ramanem copii cat mai mult cu putinta.

Si daca as fi fost copil in continuare sunt sigur ca mosului asta i-as cere: vreau sa raman copil pentru totdeauna.

Nu am mai scris de mult si nu vreau sa credeti ca am parasit blogul, doar s-au intamplat atatea cat nu am mai avut timp decat de somn.

Am trecut prin destul in aceasta aproape o luna de cand nu am mai scris si bune dar si rele. Am sa incerc sa le amintesc pe rand si sper sa nu uit din ele.

BUNE: – a descoperit consoanele “l”, “p” si “g”; -  a inceput sa rada cu zgomot; – se ridica in maini cand sta pe burta si se rasuceste pe spate; – a descoperit un tablou si brusc este favoritul lui cat timp sta in sufragerie il contempleaza; am trecut si prin 2 raceli, mai intai mami si apoi tati iar Vlad nu a avut absolut nimic; – are conversatii complexe cu ursii de pe pereti (vorbesc, se cearta, glumesc impreuna sunt cei mai buni prieteni).

 RELE: – mami a pierdut laptele si nu il mai gaseste asa ca Vlad a trecut pe lapte praf si nu vreau sa fiu ipocrit asa ca recunosc ne-am dorit asta dar sa se intample cand vrem noi nu din alte cauze necontrolate de noi.

Sunt sigur ca s-au intamplat mai multe si imi scapa acum. Am sa le scriu cand o sa mi le amintesc.

 

PS 1. Am actualizat “pagina poze cu noi toti” dupa o sedinta foto facuta de nasu lui Vlad;

     2. Orice probleme aveti apelati la Spitalul Medlife (nu clinica) cel putin ca pediatrie sunt super tari.

Da. Astazi face 1 luna. Daca va ganditi ca ce mare chestie o luna, vreau sa va imaginati ca luna asta a fost toata viata lui. In luna asta ne-am bucurat de el, ne-am chinuit, stresat si frustrat pentru ca nu stiam ce sa ii facem dar el in toata luna asta s-a zbatut sa supravietuasca. Si a reusit. Bravo lui si ii multumim. Ne-am tot gandit ce sa facem sa fie ceva mai deosebit, dar totusi … vom face ceva deosebit ptr noi ca ptr el orice am lua oricum nu il bucura cu nimic … sau poate daca ii dam cadou un mare san portabil plin de lapte care sa nu se termine niciodata si sa fie numai al lui sa se plimbe cu caruciorul cu el in brate, in pat cu el in brate, peste tot unde merge sa stea cu el inbrate, sa tasneasca numai cand se gandeste la el si sa il umple si pe dinauntru si pe dinafara cu lapte, DAR cum nu putem sa ii indeplinim aceasta dorinta, unica dorinta din viata lui o sa ne multumim cu … ceva deosebit ptr noi.

LA MULTI ANI VLAD, de fapt LA MULTE LUNI VLAD!

Pe zi ce trece observi chesti noi la prichindeii astia. Ca de exemplu am observat asta noapte ca individul nu pot spune ca este o persoana de zi sau una de noapte ca orele lui de stat treaz sunt intre 03.00 si 17.00 iar dupa baga somn. Asta noapte a dat desteptarea la 04.30 in prima parte ca ii era foame, dar a mancat si apoi a trebuit schimbat si apoi nu avea chef sa se culce avea chef sa fie leganat, sa se vorbeasca cu el, sa fie alintat si in final era atat de obosit incat nu mai putea sa manance si a inceput iar sa planga, este un mic criminal. Si daca stai sa te gandesti logic este si normal ca se facuse deja 08.30 iar el era inca treaz. Am mai observat ca in ultima perioada s-a obisnuit ca atunci cand il pun pe umar sa nu mai fie nevoie sa il “bat” eu ca ragaie singur (destept baiat) si nici nu mai mananca ca nesatulul inecandu-se si inghitind mai mult aer, cu colicii a lasat-o mai moale, ce sa o mai lungim la anu se insoara.

Si alte chestii importante ar mai fi ca a schimbat numarul la pampers, i-am cumparat carucior, landou si scaun de masina (rosu ferari … doar abtipildul cu sigla a mai ramas de cumparat) si cam atat.

Pe viitor o sa schimbam un pic topicul si o sa vorbesc despre sarcina, nastere si crestere copilului incercand sa abordez subiectele tabu de care ne-am lovit noi si care nu se discuta de nici un medic si trebuie sa le afli pe seama ta, iar cand va fi cazul binenteles ca Vlad va ocupa capul de afis.

De data asta trecem in revista ce a mai facut Vlad si vorbim despre mine.

Vlad in zilele ce au trecut a mancat mult, a facut colici, a plans, a facut mult caca si pipi, si-a tinut parintii trezi noaptea, a ramas fara buric, a zambit prima oara, a facut prima baita, a facut caca pe tata pentru prima oara asta in amuzamentul mamei (logic) si in rest si-a trait viata plina de incercari (mananca, isi face nevoile si doarme).

Eu in rest sunt tot timpul intrebat de majoritatea persoanele cum ma simt sau cum este sa fi tataic si simt un gram de deceptie in glas si privire atunci cand le raspund sincer: sunt obosit! Asta este adevarul. Sentimentul de euforie vis a vis de el este pentru cei cel vad prima oara, la fel cum am fost si noi pana sa ajungem acasa, pentru ca de acum deja stand cu el in casa zi de zi, noapte de noapte prinzi sentimente pentru el ca este copilul tau dar nu ti se mai pare asa simpatic cand deja stii ce ii poate pielea, deci clar ca nu pot spune ca ma simt super cat timp eu sunt rupt de oboseala. De exemplu noaptea trecuta ne-a tinut in picioare ca-l durea burtica, am stat cu el normal ca te doare sufletul cand il vezi cum se chinuie, iti cere ajutorul si tu nu poti face nimic si il iubim enorm dar asta nu ma face sa fiu si odihnit. Bine ca nu ma duc la serviciu a doua zi ca as fi fost concediat in maxim 1 saptamana.

Pentru voi cei care vreti sa deveniti parinti: Este destul de greu!

AAA DA Si vis a vis de ce vorbeam intr-un articol mai vechi “Baby Language” nu pot spune ca este o vrajeala doar ca la noi merge doar 50%. Asa ca puteti incerca si voi (alti parinti) cat timp il descarcati de pe torrenturi din strainatate ca de cumparat este cam scump.

Zilele trecute am fost la doctor sa ii verifice buricul si a facut pipi si pe asistenta (logic, sa isi marcheze teritoriul) si am observat ca ii place sa mearga cu masina ca doarme tun.

DAR si mai important de ieri dimineata a mai aparut problema in viatza lui. Nu stiu de unde pana unde a ajuns la concluzia ca poate ramane fara mancare asa ca l-au apucat crizele. Crizele incep undeva pe la 6.00-6.30 dimineata (normal) cand vrea mancare si oricata mancare i-ai da tu tot nu ii ajunge. Daca nu mai are loc se rezolva ori face caca ori vomita, dar loc face. Si tipa si urla pe frecventa gasita mai demult si pe care stie sigur ca te va stresa groaznic. Ieri a fost mai greu ca nu stiam sigur ce are si ne-a terorizat de la 6.30 pana la 9.30 groaznic dar pana la urma a obosit de plans ca nici noi nu i-am dat sa mananca chiar cat vroia disperatul ca exploda. Aseara insa preconizand ca se va intampla la fel de dimineatza l-am hranit pe la 12 noaptea si i-am tras o baita zdravana si pana la 5.30 dimineata nu ne-a mai deranjat cand binenteles ca rupt de foame a mancat bine si a adormit tun pana la 7.30 cand nu se stie ce pasarica iar i-a soptit ca poate ramane fara mancare si bineteles ca l-au apucat crizele. Spre norocul nostru de data asta a fost usor de pacalit ca oricum la 8.30 trebuia sa manance iar si acum doarme ca un ingeras care nu este.

Mai nou am aflat de la o prietena ca nu stiu ce tipa a descifrat limbajul nou nascutilor si acum il studiem si noi si dupa va spunem daca este nebuna, sarlatana sau chiar a nimerit-o.

In concluzie toate bune si frumoase, in zilele ce au trecut nu s-a intamplat nimic iesit din comun, inca nu vorbeste, nu mananca singur, nu se sterge la fund singur, nici macar nu merge, dar este al nostru si ne mandrim cu el.

A mai trecut o zi … aceleasi tipete si urlete … aceleasi ore nedormite … am mers a doua oara la medic sa vedem ce are si binenteles ca am fost luati peste picior cu vestitii “colici” (incep sa cred ca daca un copil are ceva si nu stii ce spui ca are colici si ai scapat).

Insa astazi s-au intamplat doua lucruri noi:

1. Si cel mai important: a observat si el intr-un final ca aceasta casa are un BARBAT un HEFE si nu a mai facut pipi pe mine dar cum traditia trebuia sa mearga mai departe … cine a fost luata la tina? … mama!

2. Am descoperit care este “jmecheria” cu batutul pe spate dupa masa sa dea gazele afara. Foarte complicat credeti-ma si cand reusiti o sa fie o realizare mult mai mare decat orice reusita a voastra, deja ma gandeam de ce mai plange de colici ca macar din respect ca am reusit si tot trebuia sa faca liniste cateva minute … dar ma rog … colici si reusitele mele marete nu sunt pe aceeasi lungime de unda asa ca eu m-am multumit cu victoria mea iar el cu tipetele de pe urma durerilor de burat.

Ne auzim maine cand sper sa-i treaca durerile de colici ca iti rupe sufletul in doua cand vezi jucarioara aia mica cum iti cere ajutor si tu nu ai ce sa ii faci.